To top
29 Jun

Nietk In Motion – Lisabona

LISABONA

Pffiu! A trecut fix un an de zile de la ultima vacanță pe care am avut-o. De vină nu e nimeni înafară de mine, workoholică dedicată, genul care dacă nu are nici un job impus își găsește ceva de făcut.

Așa că, împreună cu Alex (my partner in crime), ne-am hotărât să plecăm în vacanță în Portugalia. Jumătate dintre zile le-am petrecut în superba Lisabona, iar cealaltă jumătate, lângă ocean în Portimao.

Când am scris pe facebook la prima poză postată “Let the adventure begin” nu mă așteptam nici pe departe la ceea ce urma să se întample.. Slavă Domnului că am avut inspirația să facem un videoblog al vacanței, pentru că doar așa o să mă crezi pe cuvânt. Am împărțit vlogul în două părți, respectiv aventura din Lisabona și relaxarea din Portimao.

Pentru că nu vreau să mă lălăi foarte mult în scris o să vă fac o listă cu DO’s and DON’ts ( pe scurt ce ar trebui să știi dacă te duce vântul prin Lisabona). Experiența mea personală o să fie clară după ce vezi video-ul :)).

 

 

[/vc_column_text]

DO’s

  1. Cazarea e de preferat să fie într-o zonă centrală. Astfel ai acces mai rapid la străduțele întortochete din Lisabona. Noi am stat în Praça do Martim Moniz, într-un apartament extrem de stylish (l-am găsit pe airbnb) care ne-a dat vibe-ul perfect. Ps: avem aici un shooting wow – Alex încă lucrează la el.

  2. Dacă vrei să experimentezi la maximum feelingul Lisabonei, clar trebuie să îți rezervi o zi în care să iei orașul la pas. O să rămâi impresionat de autenticitatea si personalitatea acestui loc. Dacă vrei o viziune mai deosebită plimbă-te cu un Tuk-Tuk, e funny și ai parte si de un ghid! Ps: Dă o fugă până la Fábrica da Nata să deguști popularele pastéis de nata- 1€ (o minunăție de tartă peste care se presară scorțișoară și zahăr vanilat – ). Când ți se face foame mergi la O Trevo și încearcă “bifanas” (2 bifanas si o bere aprox 5€). Dacă vrei să te relaxezi poți merge pe trepetele din port să savurezi un Sagres (berea mea preferată de acolo). Oceanul e minunat! Pe seară mergi la un local unde se cântă muzică fado. Crede-mă, e suflet pus pe tavă!

  3. La 42 de km de Lisabona poți merge să vizitezi Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei ( dacă te străduiești vezi America – just joking :)) ). Rocile au peste 100m înălțime, iar peisajul este de vis. Eu personal m-am îndragostit de vegetația de acolo. Speachless.Ps: o să vă arăt mai multe într-un articol viitor.

  4. Pentru hipsterul din tine trebuie să ajungi la LX Factory! O hală imensă plină de pub-ulete care mai de care mai interesante și magazine concept care te vor unge pe suflet. Super artsy!

  5. Ca să îți fie mai simplu să alegi ce îți dorești să vizitezi, îți dau un tips : aplicația “Spotted by Locals” o să îți facă viața mai ușoară, și nu doar în Lisabona.

DON’ts

  1. NU închiria mașină!!! Și în nici un caz nu închiria mașina de pe www.driveonholidays.com . Noi am avut o groază de probleme din motivul ăsta și aproape ca ne-a stricat vacanța. În primul rând, în Lisabona mai ales în zona centrală, nu există locuri de parcare fără plată, ceea ce înseamnă ca o să platești aproximativ 33€ / zi parcarea într-una din parcările subterane. Noi, nefiind în cunoștință de cauză, ne-am ales cu o caracatița pe roată și o amendă usturătoare de 128€. Unde mai pui că până ne-am înțeles cu poliția (care nu vorbea decât limba portugheză) și cât am așteptat un reprezentant de la Drive on Holidays cu actele mașinii (trebuia să le avem, însă au omis să ni le lase în torpedou) am pierdut vreo 4 ore. A doua problemă a fost una mai gravă când mașina noastră a cedat în pustietate. Și când spun pustietate, mă refer la un loc care nu exista pe harta GPS. Ni s-a ars ambreiajul în condițiile în care mașina se presupunea ca e noua (56.000 km pe bord) când am încercat să urcam un deal pe care și trabantul lui tataie l-ar fi urcat. Am stat în pustietate mai bine de 6-7 ore până ne-au găsit (noapte, frig și mult întuneric), noroc ca in apropierea noastră era o strada: Rue de amor – funny, nu? Toată treaba asta ne-a mai costat depozitul mașinii, adică 1100€ pe care ni i-au retras din cont fără să primim vreo explicație clară pentru o sumă atât de mare. Am de gând să depun o plângere stufoasă la acest site de inchirieri de mașini. Deci, sper că v-am convins : va descurcați foarte bine și cu 1300€ în cont în detrimentul unei mașini deja stricate!

  2. Diferențele de temperatură dintre zi și noapte sunt drastice: 29 de grade celsius ziua și 12-13 noaptea. Plus un vânt aproape insuportabil care te face să resimți frigul mai frig decât e. Nu uita să îți iei și ceva mai gros la tine, altfel o să rămâi în casă începând cu ora 20:00.

  3. În centrul Lisabonei o să fii abordat de o groază de indivizi-șarlatani care îți vor vinde toate substanțele existente pe lumea asta. Nicidecum, maxim oregano strâns cu prenandez și niște calciu de pe pereți, așa că stai în banca ta!

  4. Chiar dacă o să găsești o grămadă de restaurante, pub-uri and so on, încearcă să te informezi înainte să te pui la masă la un restaurant. Cum ti-am mai spus încearca “spotted by locals” sau “trip adivisor”. Better to be safe than sorry!

Sper că te-ai uitat la primul meu travel vlog și sper că ți-a plăcut! Mai sper ca informațiile pe care ți le-am dat să îți fie de folos. Stay tuned pentru că mai am multe de arătat și povestit!

De altfel, mi-ar plăcea să aflu experiențele voastre dacă ați ajuns prin Lisabona, în comentariile de mai jos! Vă îmbrățisez cu drag, din țara mea minunată România!

( Ahh ce mi-a plăcut asta! )

 

Photography & Video : Alexandru Chitu

[/vc_column][/vc_row]

No Comments

Leave a reply